Lumea asta-a mea

Da, inca sunt naiv.
Da, astept ca toti sa gandeasca ca mine dar sunt pregatit pentru cei care nu o fac.
Da, pot sa inteleg si ce nu ar trebui.
Da, nu-mi doresc sa traiesc in lumea ta, vreau sa traiesti tu in lumea mea, desi tu inca nu stii ca-n lumea mea e mai minunat decat in a ta.
Da, sunt paranoic si percep orice om ca pe o amenintare (si am dreptate, stiu cat pot fi de periculosi oamenii).
Da, nu-mi asum prea multe riscuri (nu-mi place instabilitatea).
Da, prefer sa merg la sigur decat sa intru in necunoscut.
Da, fac lucrurile incet si sigur si pana sa fac primul pas s-ar putea sa treaca 2 vieti pentru tine, daca nu il faci tu primul.
Da, daca vei face primul pas te voi refuza intai, dar daca insisti putin (nu mult) o sa inteleg ca iti pasa cu adevarat apoi o sa fac totul sa mearga bine, pentru ca si eu vreau (chiar daca spun “nu”).
Da, mi-e greu singur (dar mai bine asa decat singur in doi).
Da, am nevoie sa am aproape un suflet cald.. un trup cald.

Dar vreau sa cred ca niciodata nu o sa-mi incalc principiile pentru a obtine asta.

Incep sa ma intreb

Cel mai trist lucru in viata e sa fi singur, asa credeam. Dar nu-i nici pe departe cel mai trist.. chiar si asta se poate rezolva candva. Cel mai trist e sa stii ca desi ai pe cineva langa tine ramai rece… cel mai trist e sa fi facut greseli care te vor bantui toata viata, greseli care sa te intristeze chiar si daca ai putea da timpul inapoi ca sa le previi, amintirea lor, faptul ca stii ca le-ai facut e suficient ca sa te distruga putin cate putin.. sa iti ia in fiecare noapte cate putin din sclipirea ochilor.

Atatea minciuni inventate ca sa ne protejeze.. “Timpul vindeca orice rana”… nu-i adevarat, timpul nu poate vindeca orice rana, uneori e nevoie de altceva. Sentimente reci ti-au acoperit atat de tare sufletul incat l-au inghetat. Si apa inghetata nu mai curge oricat timp ar trece… ramane asa. Lacrimi reci, care dupa un timp nici macar nu mai curg… inlocuite de lacrimi invizibile care curg mereu, chiar si cand zambesti, mai ales cand zambesti… Nimic nu striga mai tare dupa ajutor decat un suflet inchis care sufera… i-am auzit strigatul dar.. nu am reusit sa-l salvez… Incep sa ma intreb de ce simt atat de tare ca pot salva si totusi nu reusesc sa o fac?

Enigma – Beyond the invisible

I look into the mirror
I see myself, I’m over me
I need space for my desires
Have to dive into my fantasies
I know as soon as I’ll arrive
Everything is possible
Cause no one has to hide
Beyond the invisible

…………….
Close your eyes
Just feel and realize
…………….
…………….
It is time
To break the chains of life
If you follow, you will see
What’s beyond reality

 

” Neclintit, asteptand un soc care sa-l trezeasca la realitate  adormise si in acea noapte la fel ca-n celelalte. Doar ca atunci cand s-a trezit se afla in alta lume.. facand lucruri pe care nu le mai facuse, facand greseli (el care nu greseste) si mergand spre nicaieri (poate pentru prima data) fara nici un plan. Munti, ape, liniste, umezeala, frig, nou, vechi… Era ceea ce stiau toti, toti inafara de el, era ceea ce i-ar fi putut crea acel soc puternic care sa-l trezeasca o data pentru totdeauna. Era sansa de a trece la urmatorul nivel. Dar nici acum nu a fost destul ca sa-l determine sa schimbe ceva. Era atat de usor sa nu se implice si nici nu a facut-o. Poate ca era nevoie de o furtuna, una de toamna. Desi parea sa fie vorba doar despre el, intelesese in curand ca nu era el cel care trebuia sa simta ceva nou, ea era cea care trebuia sa inteleaga ceea ce oricum stia deja undeva in adancul sufletului ei.

Venise dimineata, amintiri prin ceaţă… lucruri atat de ciudate, o serie de evenimente fara inceput, fara un sfarsit clar…  era sigur ca fusese doar un vis.

Lucrurile nu sunt ceea ce par sau poate sunt exact ceea ce par si totul este mult mai simplu decat ar parea. Dar cine mai stie? Acum linistea rupe timpul, timpul se opreste si uita sa mai porneasca. “

Pentru fiecare pas inainte…

Si intr-o zi totul a inghetat… el si-a epuizat toata energia impartind-o celor din jur. A inteles prea tarziu ca tocmai imperfectiunea lui, ideile lui preconcepute, felul lui de a accepta singuratatea ca pe un rau necesar, tocmai astea hraneau sufletele celor de langa el, astea ii ajutau sa devina atat de puternici. Aveau norocul de a cunoaste exact modelul de om care nu trebuie sa fii. Ei faceau totul exact invers de cum facea el, astfel aveau asigurat succesul.

Nimeni nu i-a spus ca dorind binele tuturor in defavoarea lui e cea mai mare greseala. Acum, desi stia asta nu facea nimic diferit.. cum ar fi putut sa le ia stropul acela de fericire? Toata viata am fost invatati sa distingem binele de rau… sa nu le facem rau celor din jur. Si cum el nu avea limite sau masura a dus asta pana la extrem, la fel cum facea cu toate lucrurile, la fel cum simtea orice flacara ca un foc imens. La fel cum mergea pana la capatul lumii pentru a gasi ceva si chiar inainte de a ajunge acolo se oprea, gandind ca poate a gresit si se intoarcea inapoi. La fel cum refuza oportunitatile si deciziile care ar fi fost in avantajul lui pentru simplul motiv ca prezentau un risc, el stia ca orice pare prea frumos ca sa fie adevarat chiar nu era adevarat, asa ca spunea “Nu” din start.

Pentru fiecare pas inainte parea sa faca doi inapoi. Undeva… candva… se pierduse in drumul lui si de atunci umbla ratacit…  fara sa stie spre ce se indreapta… fara sa stie de unde a plecat.

Pentru orice exista un final.

Asta e finalul meu, sfarsitul meu de septembrie (nu conteaza ca suntem in noiembrie, 13, ma rog.. 14). Tot ce conteaza e a doua decada din septembrie si a doua din iulie. E un sentiment suprem atunci cand realizezi ca adori ceva ce nu place tuturor. E atat de frumos sa fi mai mult decat sunt altii (sau mai putin) sa fi altfel, ca sa descoperi intr-un final ca desi erai diferit exista un tipar si pentru tine, tiparul celor care nu s-au integrat in turma.

Pana la urma e destul de simplu, adevarul doare, adevarul e urat, de aceea creem toti iluzii si credem in iluziile celorlalti. Unele lucruri sunt atat de reale incat nu se potriesc contextului.. si atunci intervine iluzia, ca totul sa mearga normal.

Hai sa luam, de exemplu, cateva lucruri rar intalnite, ciudate:

Stiai ca: de obicei citesc listele de la coada la cap? Indiferent ca e vorba de topuri de muzica, meniurile dintr-un local, sau cuprinsul unei carti. De ce? Pentru ca de-a lungul timpului am invatat ca cele mai frumoase lucruri se afla la final, la inceput nu e niciodata ceva demn de atentie.

Sunt predispus celor mai proaste alegeri in ceea ce priveste relatiile? nu conteaza ca e vorba de relatii amoroase sau doar relatii de prietenie. Se pare ca nu stiu sa-mi aleg prietenii/ele.

Nu vreau trecutul inapoi, vreau doar sa stiu ca unele senzatii si sentimente pierdute pe drum le pot recupera candva, intr-un viitor nu foarte indepartat.

Cuvintele nu-si mai au rostul

What if.. I never find what I left behind

Uneori , deciziile care trebuie luate sunt atat de evidente incat orice alte comentarii sunt inutile, si totusi continuam sa asteptam o minune, sa se transforme totul intr-o situatie placuta fara sa facem nimic. Cum spunea cineva, “destinul e scuza celor slabi si opera celor puternici”.

Asta nu-i lumea mea

Stau si ma intreb, oare cum am aterizat in lumea asta? Oare ce a mers gresit? Asta nu e lumea mea, asta nu e viata mea, asta nu e timpul meu. Imi spunea cineva candva “stai linistit, totul va fi bine cand va veni timpul tau”. Cred ca timpul meu va veni in alt univers, aici sunt un intrus, aici nu am dreptul la toate beneficiile pe care le au cei din jurul meu. Poate ca am reusit sa calatoresc inapoi in timp, poate ca mi-am trimis sufletul aici, acum, si astea sunt efectele secundare.
Sau caut doar explicatii, iluzii care sa ma tina ancorat de realitate.
As vrea sa pot face ceea ce simt, ce-mi doresc… sa nu mai fiu inchis. As vrea sa cred ca cineva a gasit cheia mea sau poate o are dintotdeauna. Pentru ca eu am o cheie care nu pare sa se potriveasca nici unui lacat.

Ghicitoarea

Mai jos am postat un articol protejat cu parola. Pentru ca intimitatea conteaza atat de mult cand vine vorba de orice asociere intre mine, cel de aici si eu, cel din realitate. Ce ascund? Pe mine in alb-negru.  Poti afla parola dezlegand ghicitoarea urmatoare. Raspunsul ar trebui sa fie atat de usor… pentru cineva.

“E in sufletul tau mereu, e o parte din tine, e atunci cand sperantele se risipesc. E ieri, e azi, e acum… si cand iti vor fi inghetate mainile si inima… inseamna c-a trecut demult.”

Protejat: Eu, in urma cu un an.

Acest articol este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, întroduceţi parola dvs. în casetă de mai jos.

Parolă: