Pentru orice exista un final.

Asta e finalul meu, sfarsitul meu de septembrie (nu conteaza ca suntem in noiembrie, 13, ma rog.. 14). Tot ce conteaza e a doua decada din septembrie si a doua din iulie. E un sentiment suprem atunci cand realizezi ca adori ceva ce nu place tuturor. E atat de frumos sa fi mai mult decat sunt altii (sau mai putin) sa fi altfel, ca sa descoperi intr-un final ca desi erai diferit exista un tipar si pentru tine, tiparul celor care nu s-au integrat in turma.

Pana la urma e destul de simplu, adevarul doare, adevarul e urat, de aceea creem toti iluzii si credem in iluziile celorlalti. Unele lucruri sunt atat de reale incat nu se potriesc contextului.. si atunci intervine iluzia, ca totul sa mearga normal.

Hai sa luam, de exemplu, cateva lucruri rar intalnite, ciudate:

Stiai ca: de obicei citesc listele de la coada la cap? Indiferent ca e vorba de topuri de muzica, meniurile dintr-un local, sau cuprinsul unei carti. De ce? Pentru ca de-a lungul timpului am invatat ca cele mai frumoase lucruri se afla la final, la inceput nu e niciodata ceva demn de atentie.

Sunt predispus celor mai proaste alegeri in ceea ce priveste relatiile? nu conteaza ca e vorba de relatii amoroase sau doar relatii de prietenie. Se pare ca nu stiu sa-mi aleg prietenii/ele.

Nu vreau trecutul inapoi, vreau doar sa stiu ca unele senzatii si sentimente pierdute pe drum le pot recupera candva, intr-un viitor nu foarte indepartat.

Cuvintele nu-si mai au rostul

What if.. I never find what I left behind

Uneori , deciziile care trebuie luate sunt atat de evidente incat orice alte comentarii sunt inutile, si totusi continuam sa asteptam o minune, sa se transforme totul intr-o situatie placuta fara sa facem nimic. Cum spunea cineva, “destinul e scuza celor slabi si opera celor puternici”.

Asta nu-i lumea mea

Stau si ma intreb, oare cum am aterizat in lumea asta? Oare ce a mers gresit? Asta nu e lumea mea, asta nu e viata mea, asta nu e timpul meu. Imi spunea cineva candva “stai linistit, totul va fi bine cand va veni timpul tau”. Cred ca timpul meu va veni in alt univers, aici sunt un intrus, aici nu am dreptul la toate beneficiile pe care le au cei din jurul meu. Poate ca am reusit sa calatoresc inapoi in timp, poate ca mi-am trimis sufletul aici, acum, si astea sunt efectele secundare.
Sau caut doar explicatii, iluzii care sa ma tina ancorat de realitate.
As vrea sa pot face ceea ce simt, ce-mi doresc… sa nu mai fiu inchis. As vrea sa cred ca cineva a gasit cheia mea sau poate o are dintotdeauna. Pentru ca eu am o cheie care nu pare sa se potriveasca nici unui lacat.

Ghicitoarea

Mai jos am postat un articol protejat cu parola. Pentru ca intimitatea conteaza atat de mult cand vine vorba de orice asociere intre mine, cel de aici si eu, cel din realitate. Ce ascund? Pe mine in alb-negru.  Poti afla parola dezlegand ghicitoarea urmatoare. Raspunsul ar trebui sa fie atat de usor… pentru cineva.

“E in sufletul tau mereu, e o parte din tine, e atunci cand sperantele se risipesc. E ieri, e azi, e acum… si cand iti vor fi inghetate mainile si inima… inseamna c-a trecut demult.”

Protejat: Eu, in urma cu un an.

Acest articol este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, întroduceţi parola dvs. în casetă de mai jos.

Parolă:

Nu am nevoie de toatea astea, am nevoie de tine…

Poate ca dorinta ei “te rog nu te schimba niciodata” m-a determinat sa fac ceea ce nu prea faceam pana acum. Am mers din nou prea departe… sunt la un pas de a deveni genul de om pe care il detest cel mai mult… atatea nopti pierdute prin cluburi… iluzii pierdute in fum si alcool… Sunt atat de usor de descoperit… dorintele mele sunt atat de usor de ghicit, privesc intr-un punct fix, cu gandul la mii de ani lumina, nu fac parte dintre cei din jurul meu, sunt mereu pierdut intr-o alta lume.

Adevarul e atat de dur incat nu-l pot rosti… De ce acum, cand simt ca toata lumea e la picioarele mele, de ce trebuie sa fiu cel mai bun ca sa am parte de atentie? Si nu e vorba de mine… e vorba de toti ceilalti care se straduiesc atat de tare sa fie cei mai buni… si de ceilalti carora nici nu le pasa cine e cel mai bun… Trebuie sa fie corect, trebuie sa avem fiecare partea aia mica de fericire si implinire…

Mai sunt cateva minute pana sa rasara soarele… e prima noapte in care mi-a inghetat parbrizul, de acum zapada e doar o formalitate si poate veni in orice moment… dar ce mai conteaza? …nu-mi mai pasa… nu mai conteaza nimic… vreau doar sa te tin strans in brate, acum… si maine, si poimaine… si in fiecare zi…

De fiecare data cand incerc sa uit de tine…

“Stii ce e ciudat? De fiecare data cand incerc sa uit de tine… ” Doar versuri, nu incerc sa uit de nimeni, nu am pierdut nimic, eu sunt cel care a lasat in urma tot, niciodata nu am fost sincer, niciodata nu am iubit cu adevarat… eu sunt cel care a ranit pe cele care au incercat sa se apropie prea mult de mine… Eu am fost mereu personajul negativ, cu suflet de vampir si infatisare de inger, am inselat mereu increderea, niciodata nu am acordat atentie celor care imi acordau atentie, niciodata nu am fost mai mult decat un om egoist.

Acum, ca se apropie haloween-ul pot sa fiu asa cum sunt cu adevarat, ascuns sub o masca de vampir palid, pot sa fiu asa cum sunt cu adevarat, un inger, un demon luptand mereu pentru propiile interese, un adevarat vampir insetat de sange. Pot sa ajung oriunde, nimic nu ma poate opri acum, nu m-a putut opri nimic niciodata, e destul sa-mi doresc un lucru ca sa se implineasca, singura variabila e timpul. Toata lumea incerca sa ma convinga de-a lungul timpului ca sunt un inger, dar acum pot sa vad atat de clar, sunt doar un vampir, cu ochii atintiti spre forme perfecte, de lebada.

Nici un secret nu poate fi ascuns la nesfarsit… niciodata nu mi-a pasat, totul a fost doar un act… sunt doar personajul negativ, vampirul insetat de sange proasapat. Am vrut mereu mai mult, niciodata multumit… in cautare perfectiunii…

Imaginatia atrage atat de tare realitatea spre ea incat uneori nici nu mai conteaza ce e adevarat si ce nu, conteaza doar un moment perfect, 3 secunde de fericire, o viata plina de dorinte, si o dorinta atat de plina de viata… Enigmele trebuie ingropate, trebuie sa ramana un mister… privirea, atingerea, parfumul… linistea… momente in care nimic nu mai conteaza…

Istoria se repeta

Misterul trebuie ascuns si mai mult.. enigmele trebuie ingropate… unele lucruri sunt secrete pentru ca asa trebuie sa fie. Niciodata sa nu dezgropi secretele trecutului, poate ca au fost ingropate pentru ca descoperirea lor nu ar fi adus bine nimanui. Toti avem amintiri triste si un trecut mai mult sau mai putin placut, dar unele lucruri nu trebuie dezvaluite niciodata. De obicei, lumea isi doreste inapoi copilaria… eu nu as vrea sa dau timpul inapoi, ma bucur ca a trecut.. ma bucur ca am supravietuit, ma bucur ca sunt unde sunt acum si nu pot decat sa privesc spre viitor, niciodata spre trecut.

Acest post nu e dedicat celor care exceleaza, nu e dedicat persoanelor care ajung mereu pe podium ci a celor care sunt mereu in spatele cortinei, a celor care conteaza cu adevarat, care tin lumea in miscare. Uneori am impresia ca sunt singurul care nu suporta oamenii care par perfecti, acei oameni care la prima vedere par sa stie tot si sa ofere tot dar care pana la urma sunt numai un “ambalaj colorat frumos”. Niciodata nu am putut sa plac persoana pe care o plac toti, niciodata nu m-a atras o fata care are tot ce-si doreste… Vrei sa fiu numai al tau? atunci ar trebui sa ai nevoie de mine, sa fi stresata si sa ai nevoie de cineva sa te relaxeze, sa ai o viata trista si sa ai nevoie de cineva sa ti-o inveseleasca, sa nu te poti descurca singura si sa ai nevoie de cineva sa te ajute, sa iti fie frica de toate lucrurile din lumea asta si sa ai nevoie de cineva sa te protejeze, sa ai nevoie de caldura, de cineva sa te tina strans in brate cand ti-e greu.. cineva care sa-ti fie alaturi la bine si la greu.. mai mult la greu…

Intrebare: Daca as fi vedeta m-ai privi altfel? Dar daca as fi un simplu om pierdut intr-o lume mare?

Viaţa e un vis – Septembrie

Singură… pe o bancă in mijlocul parcului… priveste in gol.. la mii de ani lumina. Revine mereu, la fiecare apus… pe aceeasi banca… condusa de amintirile trecutului.  In mintea ei, el murise de mult… dar din inima nu-l putea scoate… Ea continua sa vina in acel loc in fiecare zi… poate ca sa-si reaminteasca cum era candva, sau poate ca vine sperand sa se mai intample o data la fel ca-n prima zi… sau poate ca nu a acceptat adevarul si spera sa fi fost doar un vis urat… poate ca spera sa-l gaseasca iar acolo… Sau poate ca spera ca el se va intoarce…

Îl astepta pe acea banca seara de seara, sperand ca intr-o zi va veni… Dar e atat de trist… pentru ca el nu apucase sa-i spuna ca nu o sa mai treaca niciodata pe acolo. Parcul, o data frumos si verde, ramasese acum un loc plin de amintiri triste pentru el.

Ea privea uneori  in departare pana in capatul aleii cautandu-l cu privirea, acum i se pare ca-l vede departe, imbracat in negru.. pare sa se apropie de ea.. dar nu, nici de data asta nu era el. Isi pleaca iar capul sprijinindu-si-l in maini… privind frunzele de toamna purtate usor de vant pe langa picioarele ei… O lacrima ii cade pe pantoful stang… incepe sa isi aminteasca tot mai multe, apoi, cu o vointa de fier se ridica si pleaca acasa pana nu era prea tarziu. Se pune in pat… o asteapta inca o noapte rece… e pregatita sa renunte la orice ca sa mai fie inca o data cum era… sa-i mai simta o data imbratisarea.

Septembrie trecuse, era deja sfarsitul lui octombrie… Toamna era in sufletul ei si inainte… dar acum era si mai tare. Ar fi vrut atat de mult sa-i mai vorbeasca inca o data… au ramas atatea lucruri nespuse… atatea capitole neincheiate incat s-ar fi multumit si cu o iluzie.

Unele lucruri incep si se termina… lasand in urma un gust amar… dar altele nici macar nu incep… raman mereu doar in vis si nu se termina niciodata… niciodata… niciodata…